1. Care a fost primul tău act de voluntariat?
Copilă fiind, speram doar să cresc mai repede pentru a îmi putea asigura “viața”( a se citi liniștea și fericirea) de una singură. Întâmplător( credeam pe atunci), acum știu sigur că așa a fost scris să se întample, m-am inscris ca voluntar la un ONG( numele e irelevant acum), începutul m-a atras, așa că am tot revenit. Cu timpul, aripile îmi crescuseră, echipa avea încredere în mine și mă simțeam “perfect”( a se citi iubită, înțeleasă, acceptată și apreciată). Era locul unde mă regăseam și ce să zic, unde făceam ce știam mai bine. Desigur că acțiunile mele au lăsat amprente pozitive în cadrul multor proiecte, și mai cu seamă, în viața multor beneficiari ai proiectelor, la final, asta e bucuria supremă; dar nu vreau să sar peste amprenta pozitivă ce mi-am lasat-o în viața mea, eu mie, doar pentru că mi-am arătat că pot. Așa am devenit eu adult, cu mândrie, cu prieteni dragi , cu putere și cu dorința de a continua să fac bine pe unde pășesc.
2. Cu ce gânduri ai plecat pe drumul voluntariatului? Ce te-a făcut să continui?
Pentru mine voluntariatul a fost salvarea de la realitatea mea imaginară, fiindcă abia atunci când deschizi larg ochii și ești dispus să vezi ce se întamplă în jurul tău poți trăi cu adevărat.
3. Ce îți amintești din proiectele de voluntariat? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai amuzante?
Voluntariatul e simplu. Contează să îți dorești să-ți valorifici timpul din viața ta. Dacă simți că ai abilități de orice fel, dezvoltă-le prin exercițiu repetat, într-un cadru unde îți este permis să ai idei și inițiativă. De asemenea, aici, în lumea voluntariatului vei găsi o echipă care te susține și ajută. La început o vei numi echipă, fără să știi că în ani, vor deveni prietenii tăi cei mai apropiați.
4. Ce îți place cel mai mult în a fi voluntar? Ce îți aduce bucurie?
M-am plimbat pe la câteva ONG uri până când “să simt” că mă potrivesc în cadru( deci am diversificat pentru a mă cunoaște). Pe parcursul anilor am învățat să vorbesc în public, să scriu proiecte, să desfășor activități create de mine și să conduc o echipă. Deasemena, am aplicat și tehnici de strângere de fonduri, am vizitat țări străine și cunoscut alte culturi. Am fost premiată, deseori, pentru rezultatele mele în voluntariat, mi-am creat o rețea socială semnificativă și aș crede că, tot în voluntariat, am descoperit și ceea ce avea să devină meseria mea mai târziu.
5. Dacă ai avea această putere, ce ai schimba la percepţia pe care oamenii o au despre voluntariat și/sau voluntari?
Noi, oamenii, suntem o specie în care conviețuirea e necesară, și atunci, mă întreb eu retoric, de ce să nu facem pentru apropiatul nostru un bine? Acum, vezi tu, termenul de apropiat, poate fi interpretat astfel: un tânăr fara planuri de viitor prea solide, un copil cu nevoi speciale, o pădure care urmeaza să fie taiată ilegal, un bătrân rămas fără familie, animalele mării care nu sunt ocrotite, o familie fără speranță, un cățel fără stăpani, un parc fără flori, un elev la început de drum, o plajă mult prea neîngrijită, etc. Așadar, gama e foarte variată, ține doar de tine să realizezi ce e aproape de tine, cu ce rezonezi mai mult și să faci pași înspre aceasta direcție
6. Dacă ar fi să definești într-un singur cuvânt actul de voluntariat, care ar fi acela?
Voluntariat = prietenie = bucurie = dezvoltare = creștere personală + profesională= empatie = experimentare = recunoștiință = stil de viață.
7. Ce mesaj aveţi pentru oameni, dar mai ales pentru copii și tineri, de a-i convinge să se implice și ei într-o activitate de voluntariat?
Lumea asta are nevoie constant de binefăcători, fiindcă asta înseamnă să fii voluntar, să fii făcător de bine. Te încurajez să pășești chiar acum în acest tărâm în care te vei descoperi pe tine și abilitățile tale. Si cum altfel să crești emoțional și profesional, dacă nu prin a face ceva care are potențialul de a schimba în bine societatea în care trăim?
Succes și mă înclin, vouă, celor în căutarea binelui!
Dacă dorești să citești și alte interviuri cu voluntari sau să afli mai multe informații despre campania “De ce VOLUNTAR?”, cât și despre Asociația Împreună pentru Viitor Constanța , urmărește-ne acum pe rețelele noastre de socializare:
Comments are closed.