1. Care a fost primul tău act de voluntariat?
Cred că primul act de voluntariat s-a petrecut pe la 6-7 ani, deci în copilărie. Am crescut în cartierul Coiciu, unde locuiau familii modeste, cu copii frumoși , crescuți și ocrotiți de Bunul Dumnezeu. Nu aveam apă în curte, nici noi și nici vecinii noștri. Apa era la pompa cartierului, la capătul străzii noastre. Zilnic, învățată de mama , mergeam după apă cu o găletușă de 5 litri pentru băut și pentru spălatul vaselor.
Fără să știu semnificația cuvântului VOLUNTAR – duceam apă și pentru bunicuțele de pe strada mea, așa cum mi-au spus părinții că este frumos. Le sunt recunoscătoare pentru educația primită.
2. Cu ce gânduri ai plecat pe drumul voluntariatului? Ce te-a făcut să continui?
Nu știu dacă au fost gânduri, cred că mai degrabă a fost imboldul educației primite de la părinți și bucuria, fericirea, mulțumirea din ochii bunicilor mei. Nu am știut și nici acum nu știu să spun NU. Am știut și am înteles, de mică, că cel mai frumos dar este să dai ceva din timpul și priceperea ta celor din jurul tău care nu au posibilitatea, vârsta sau sănătatea ta.
3. Ce îți amintești din proiectele de voluntariat? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai amuzante?
Proiectele de Voluntariat le-am simțit și înteles abia în 2010 când fiind într-o funcție publică am făcut echipa cu colegul meu de la tineret MARIAN ȚUȚUIANU… MULTUMESC LUI DUMNEZEU!
“PROIECTUL EXCURSIA OLIMPICILOR ” a fost o reușită și o deschidere pentru cei mai apreciați elevi de liceu de la domnul ALEXANDRU MIRONOV. A fost aprecierea, speranța și încrederea celor care doreau să arate Europei că “Tinerii români sunt valoroși”. L-am derulat cu eforturi financiare din sponsorizări, cam 5 ani, spre bucuria tinerilor de liceu și care astăzi întâlnindu-mă pe stradă îmi spun “Vă mulțumim doamna…eu sunt…”.
4. Ce planuri ai în viitorul apropiat în legătură cu activițătile de voluntariat?
În 2012 am ieșit, conform vârstei, la pensie. Așa cum am promis în Adunarea de bilanț la 1 martie am rămas VOLUNTAR LA DISPOZIȚIE. NU VREAU SĂ VORBESC EU…SĂ APRECIEZE CEI CARE m-au regăsit ca VOLUNTAR.
DESPRE MINE ,NU VORBESC EU, VREAU SĂ VORBEASCĂ FAPTELE ȘI BUNUL DUMNEZEU.
5. Ce îți place cel mai mult în a fi voluntar? Ce îți aduce bucurie?
Mă bucură să simt că sunt de folos pentru cei care cred că le pot dărui ceva din experiența mea fără a cere nimic în schimb.
6. Dacă ai avea această putere, ce ai schimba la percepţia pe care oamenii o au despre voluntariat și/sau voluntari?
Nu trebuie să am putere. Trebuie să cred și să simt cât de important este VOLUNTARIATUL.
DUPĂ MINE VOLUNTARIATUL NU ESTE O MESERIE, ESTE O STARE DE SUFLET CE VINE DIN INTERIORUL TĂU!
N-am facut războiul… am fost doar martor a cutremurului din 1977! Nu mi-a spus nimeni să ajut, am simțit că trebuie. Lângă mine s-au mai alăturat mulți tineri… Așa am citit în cărți că era și în timpul razboiului…ieșeau femeile la poartă să ajute soldații infometați sau răniți, le dicta conștiința fiecăruia… Cred că aici trebuie lucrat un pic…Ce ne spune constiința noastră???
7. Dacă ar fi să definești într-un singur cuvânt actul de voluntariat, care ar fi acela?
DĂRUIRE
8. Ce mesaj aveţi pentru oameni, dar mai ales pentru copii și tineri, de a-i convinge să se implice și ei într-o activitate de voluntariat?
Să încerce să dăruiască din puținul sau din cunoștintele lui semenilor. Să simtă BUCURIA CELUI CARE PRIMEȘTE ȘI A TA CARE DĂRUIEȘTI. SĂ ȘTIM SĂ NE SLUJIM APROAPELE NU SĂ FIM “SLUGI PENTRU UN LEU ÎN PLUS”.
ELENA FRÎNCU
Profesor Doctor
Vicecampioană Mondială la handbal
Maistru Emerit al Sportului
Deținătoare Colanul de Aur al COSR
Dacă dorești să citești și alte interviuri cu voluntari sau să afli mai multe informații despre campania “De ce VOLUNTAR?”, cât și despre Asociația Împreună pentru Viitor Constanța , urmărește-ne acum pe rețelele noastre de socializare:
Comments are closed.