1. Care a fost primul tău act de voluntariat?
Primul meu act de voluntariat de care îmi amintesc a fost în anul 2011 când am fost voluntar la Fundația Romanian Project Rescue unde realizam proiecte educative cu elevii beneficiari care proveneau din medii defavorizate.2. Cu ce gânduri ai plecat pe drumul voluntariatului? Ce te-a făcut să continui?
Am dorit să ajut copii să învețe, să nu abandoneze școala, să aibă un viitor mai bun. Am colaborat cu Fundația RPR timp de 4 ani timp în care am avut multe satisfacții morale. Mă întâlneam cu elevii în oraș și veneau la mine și mă luau în brațe. Se vedea clar că reușisem să le fiu de folos.3. Ce îți amintești din proiectele de voluntariat? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai amuzante?
Îmi amintsc când eram încî în timpul facultății și am participat la școala de vară organizată de Școala specială „Delfinul” unde am întâlnit copii extraordinari. Erau foarte fericiți când mă vedeau și îmi amintesc cum după două zile de la începutul școlii de vară o fetiță a venit și m-a luat în brațe. A fost un sentiment minunat.4. Ce planuri ai în viitorul apropiat în legătură cu activițătile de voluntariat?
Doresc să realiz în continuare proiecte alături de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța pentru combaterea violenței în rândul copiilor.5. Ce îți place cel mai mult în a fi voluntar? Ce îți aduce bucurie?
Zâmbetele copiilor îmi aduc cele mai multe bucurii.6. Dacă ai avea această putere, ce ai schimba la percepţia pe care oamenii o au despre voluntariat și/sau voluntari?
Aș vrea ca oamenii să înțeleagă faptul că VOLUNTARIATUL îi ajută în primul rând pe ei și apoi pe ceilalți.7. Dacă ar fi să definești într-un singur cuvânt actul de voluntariat, care ar fi acela?
IUBIRE8. Ce mesaj aveţi pentru oameni, dar mai ales pentru copii și tineri, de a-i convinge să se implice și ei într-o activitate de voluntariat?
Ajutând pe cei care au nevoie de ajutor le dai acestora o nouă speranța că viața va fi mai frumoasă.Dacă dorești să citești și alte interviuri cu voluntari sau să afli mai multe informații despre campania “De ce VOLUNTAR?”, cât și despre Asociația Împreună pentru Viitor Constanța , urmărește-ne acum pe rețelele noastre de socializare:
Facebook Comments
Comments are closed.