1. Care a fost primul tău act de voluntariat?

Cred că toți avem acest dar, darul de a fi voluntari, de a face, de a acționa fără a fi constrânși, din proprie inițiativă. De aceea nu pot să precizez cu exactitate care a fost primul meu act de voluntariat. Sunt cadru didactic, deci fără să-mi dau seama, incoștient am produs acte de voluntariat.  Însă pot să afirm că –mi doresc să produc cât mai multe acte de voluntariat

2. Cu ce gânduri ai plecat pe drumul voluntariatului? Ce te-a făcut să continui?

În opinia mea, gândul oricărui voluntar, de bună credință, ar trebui să fie pozitiv, dezinteresat. Nu știu dacă m-am ghidat după un gând, dar bucuria și satisfacția elevilor cu care am interacționat în  acțiunile de voluntariat m-au motivat. Da, sigur, bucuria celorlalți m-a determinat să continui.

3. Ce îți amintești din proiectele de voluntariat? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai amuzante?

Am participat la multe proiecte de voluntariat, alături de mai multe organizații, însă apropiate sufletului meu sun proiectele Asociației Împreună pentru Viitor Constanța. Alături de ei m-am simțit ca-ntr-un basm în care nu există personaje negative, în care  o zâna bună împrăștie pretutindeni, pentru toți, fericire. Acum, îmi vin în minte acțiunile de pe tărâmul minunat al decorării, înfrumusețării școlii, de pe tărâmul întâlnirilor cu minunatele personaje nevăzătoare sau și mai emoționantă deschidere a tărâmului de povese din Intelect Parc. Aici pitici și părinți, elevi, cadre didactice și voluntari au pătruns în lumea cunoașterii prin joc și voie bună.

Interacțiunea cu zâna asociației este plină de voie bună, pentru că are forța de a face totul posibil, cu mult haz.

4. Ce planuri ai în viitorul apropiat în legătură cu activițătile de voluntariat?

Nu pot să spun că am planuri, las totul să vină firesc, însă ce pot spune, cu responsabilitate, este că îmi doresc să am mai mult timp pentru a mă dedica voluntariatului.

5. Ce îți place cel mai mult în a fi voluntar? Ce îți aduce bucurie?

Îmi place că mă întâlnesc cu OAMENI, îmi place când se vede schimbarea, îmi place să cred că încă mai există minuni.

6. Dacă ai avea această putere, ce ai schimba la percepţia pe care oamenii o au despre voluntariat și/sau voluntari?

Of, pentru că am avut și o experiență mai puțin plăcută, dacă aș avea o putere, aș vrea să–i fac pe reticenți și negativiști deschiși și empatici. VOLUNTARII sunt niște persoane care dau din timpul lor, din dragostea lor și din priceperea lor  gratuit, vreau să existe mai mult respect pentru aceștia și poate chiar o legislație.

7. Dacă ar fi să definești într-un singur cuvânt actul de voluntariat, care ar fi acela?

JERTFIRE este cuvântul pe care îl aleg eu pentru a defini actul de voluntariat.

8. Ce mesaj aveţi pentru oameni, dar mai ales pentru copii și tineri, de a-i convinge să se implice și ei într-o activitate de voluntariat?

Le-aș spune că, bucuria ne vine din bucuria celorlalți, din faptele mici, din lumina ochilor și a sufletelor celor ce au nevoie.  Că orice meserie cere acte de voluntariat, învățați să fiți voluntari, pregătiți-vă pentru viață! Nu vă irosiți timpul liber făcând activități  lipsite de substanță! Implicați-vă, dăruiți, dezvoltați-vă emoțional, legați prietenii pe viață, lăsați-vă amprenta în sufletele celor cu care interacționați, fiți lumina schimbării pentru alții și veți deveni lumina schimbării voastre!

 

Dacă dorești să citești și alte interviuri cu voluntari sau să afli mai multe informații despre campania “De ce VOLUNTAR?”, cât și despre Asociația Împreună pentru Viitor Constanța , urmărește-ne acum pe rețelele noastre de socializare:

Facebook                                                                                                                          Instagram

Facebook Comments