Voluntariatul in comunitatea ta

Voluntariatul in comunitatea ta

Proiectul „Voluntariatul în comunitatea ta” s-a lansat în luna noiembrie 2016 şi s-a desfăşurat în oraşele Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Băneasa, Hârsova şi Ostrov, pe perioada întregului an şcolar.

Inţiatorii proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa, cărora li s-au alaturat alte 12 organizaţii non profit din oraş pentru a promova voluntariatul în răndul elevilor de liceu din judeţ.

Asociaţia noastră a ales să lucreze cu elevii Liceului Tehnologic “Dumitru Hurmuzescu” din Medgidia, cu care a avut întâlniri de lucru lunare.

Elevii au aflat ce înseamnă dezvoltare comunitară, proiect, campanie de strângere de fonduri, buget, au aflat care sunt principalele modalităţi prin care pot solicita resurse pentru a rezolva o problema a comunităţii.

Partea teoretică a fost urmată de partea practică, prin care elevii au organizat un târg de prăjituri cu vânzare şi o colecta de jucării şi haine. Bunurile colectate, precum şi laptele praf şi scutecele cumpărate din banii strânşi de elevi la târg şi din sponsorizări, au fost donate nou-născuţilor abandonaţi din Spitalul Municipal Medgidia. În primăvară, elevii au iniţiat activităţi de ecologizare a spaţiului din inicinta şcolii şi au plantat trandafiri în curtea liceului pentru un aspect plăcut al locului în care învaţă.

Proiectul „Voluntariatul în comunitatea ta” a învăţat elevii unităţilor de învăţământ din mediul rural, valorile voluntariatului şi cum să rezolve singuri probleme al şcolii sau comunităţii prin implicare şi strîngere de fonduri din comunitate.

No comments yet.

Leave Your Comments

Your email address will not be published.