Marţi, 27 iunie, începând cu orele 18, va avea loc în Piaţa Ovidiu, Ceremonia de Absolvire a Promoţiei 2017 a Faculţătii de Medicină. Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa este partener la eveniment şi va ajuta la bunul mers al ceremoniei prin participarea voluntarilor.
Evenimentul include un scurt program artistic, artificii, muzică şi multă, multă bucurie. Ne simţim onoraţi să fim prezenţi la această ceremonie şi vom fi alături de prietenii noştri medicinişti de la secţia cu predare în limba engleză, care timp de trei ani de zile ne-au susţinut în activităţile umanitare derulate pentru copiii din mediul rural.
Ne va fi dor de voi, dragii noştri prieteni, dar ştim că o bucuria de a ajuta, momentele trăite împreună prin satele Dobrogei, vor rămâne în amintirea şi în inima voastră.
Comments are closed.