Cinicizeci şi opt de copii din mediul rural au primit pe data de 6 decembrie, la un spectacol organizat în Centrul Comercial VIVO din Constanţa, cizme groase de iarnă şi dulciuri, din partea Asociaţiei Împreună pentru Viitor Constanţa. Fondurile necesare pentru achiziţia încălţărilor, a dulciurilor şi a unei mese oferite copiilor s-au strâns prin campania “Ghetuţele Magice2”, campanie în care au intrat firmele Ameropa Grains, Arproex Constanta, SC Gazzo Premium SRL şi Grădiniţa P.P. “Amicii” Constanta, Gradinita Cu Program Prelungit Nr.1 Valu Lui Traian, Gradinita cu Program Normal nr.2 Valu lui Traian, Gradinita P.P. Nr. 45 Constanta, Gradinita Green Land, Gradinita Tom Degetel, Gradinita cu program prelungit nr.6 Constanta, AYG Romania, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Campania “Ghetuţele Magice2” are drept scop combaterea abandonului şcolar în mediul rural, mulţi copii renuntând la educaţie din pricina lipsurilor, inclusiv a lipsei încălţărilor călduroase de iarnă. Copiii selectaţi pentru campanie sunt din satele Siminoc, fermele Murfatlar şi comuna Bărăganu, iar anul trecut au fost sprijiniţi 19 copii cu nevoi speciale care merg la şcoală.
La eveniment au paritcipat invitaţi din partea grădiniţelor, care au cântat şi au dansat pentru prietenii lor din mediul rural. Atmosfera a fost foarte plăcută şi copiii ne-au spus că “cizmuliţele noi sunt frumoase, călduroase şi uşoare de parcă zbori cu ele”. Picioarele copiilor vor fi protejate de frig şi apă, aceştia putând să meargă la şcoală fără probleme, prin zăpadă sau pe ger.
No comments yet.